Rompetrol Rafinare (RRC), operatorul rafinăriilor Petromidia și Vega, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, a cumpărat țiței pe 5 ani de la traderul deținut de compania-mamă în Elveția, KazMunayGas Trading AG, furnizorul său uzual.
Compania turcă Calik Enerji, parte a holdingului omonim controlat și condus de miliardarul turc Ahmet Calik, clasat pe locul 1.415 în ultima ediție a topului mondial Forbes de profil, cu o avere de circa 1,5 miliarde dolari, va executa și livra la cheie proiectul noii centrale de cogenerare de pe platforma Petromidia a Rompetrol Rafinare, proiect al Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR).
Ministerul Energiei are inclus și anul acesta în bugetul aferent activității de privatizare încasarea a peste 850 milioane lei din vânzarea unei cote de 26,7% din participația sa de aproape 45% din capitalul Rompetrol Rafinare, unde cel mai mare acționar este KMG International din grupul kazah de stat KazMunayGas, însă procesul de privatizare a fost blocat în instanță încă "din fașă".
Grupul Rompetrol, proprietarul rafinăriilor Petromidia și Vega, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, și-a majorat de 3,7 ori pierderile în primul trimestru al anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut, rezultatul net negativ consolidat crescând de la 3,779 la 14,045 milioane dolari.
Segmentul de distribuție al Rompetrol a trecut de la un profit net de 27,5 milioane dolari în 2017 la o pierdere de peste 3 milioane dolari anul trecut, iar cel de petrochimie aproape și-a triplat pierderile în 2018, la peste 37 milioane dolari.
În acest moment, valoarea de piață a pachetului de 26,6959% din acțiunile RRC pe care Ministerul Energiei vrea să îl vândă este, conform cotației de la BVB, de circa 577 milioane lei, adică cam 140,3 milioane dolari la actualul curs dolar/leu, cu 30% sub prețul minim de 200 milioane dolari țintat de Guvern și convenit cu partea kazahă.
Compania Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român SA, parte a soluției, convenite în urmă cu 5 ani, de reglare a datoriilor istorice ale Rompetrol față de statul român, a fost înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) pe 8 noiembrie, după ce înființarea ei a fost anunțată public pe 26 octombrie, în cadrul unui eveniment oficial.
Profitul net consolidat al grupului Rompetrol Rafinare a scăzut cu 41% în primele 9 luni ale anului, la circa 33,3 milioane dolari, din cauza "impactului negativ din diferențele de curs valutar și a altor evenimente cu caracter nerecurent", dar și a volatilității cotațiilor materiilor prime și produselor petroliere.
Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a anunțat că își va opri până pe data de 15 noiembrie activitatea rafinăriei Petromidia și a diviziei de petrochimie, pentru desfășurarea reviziei programate. În aceeași perioadă, și rafinăria Vega își va reduce activitățile de producție, potrivit companiei.
În prezent, KMG International deține 48,11% din Rompetrol Rafinare, în timp ce Ministerul Energiei controlează o participație de 44,69%. Restul acțiunilor sunt tranzacționate la BVB. În iulie anul acesta, reprezentanții KMG declarau, pentru Reuters, că demersurile de achiziție a acțiunilor RRC de la statul român sunt în desfășurare și că ar putea fi finalizată în acest an sau în 2019.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea depusă în aprilie de Rompetrol Rafinare, compania sa mamă KMG International și o altă firmă din grup, Oilfield Exploration Business Solutions, de ridicare a sechestrului impus de DIICOT în urmă cu 2 ani, în aprilie 2016, pe rafinăria Petromidia și pe alte active ale celor 3 companii, în dosarul penal Rompetrol 2, în care estimarea inițială a prejudiciului se ridica la aproape 770 milioane dolari.
Rompetrol Rafinare, companie controlată de grupul kazah de stat KazMunayGas prin KMG International, și-a planificat investiții de 56,9 milioane dolari în acest an în rafinăriile Petromidia și Vega și în partea de petrochimie, potrivit planurilor ce urmează a fi aprobate în Adunarea Generală a Acționarilor programată pentru data de 27 aprilie, scrie News.ro.
Majorarea cotațiilor internaționale la benzină și motorină, creșterea vânzărilor de carburanți și evoluția favorabilă a cursurilor valutare au majorat anul trecut de 6 ori profitul net al Rompetrol Rafinare din grupul KMG International, operatorul rafinăriilor Petromidia și Vega, la 419,51 milioane lei, față de circa 70 milioane lei în 2016.
KMG International, divizia înregistrată în Olandă a gigantului kazah de stat KazMunayGas și cel mai mare acționar al Rompetrol Rafinare, care deține platforma Petromidia, s-a înscris în cursa pentru achiziționarea combinatului petrochimic de la Pancevo din Serbia, potrivit presei din țara vecină.
ASF a notificat Rompetrol Rafinare, care operează rafinăria Petromidia, să convoace AGA pentru a decide dacă societatea va fi dizolvată sau își va continua activitatea, măsură obligatorie, potrivit legislației în vigoare, atunci când valoarea activelor nete ale unei companii scade la mai puțin de jumătate din capitalul social al acesteia.
Mișcarea ar putea fi considerată un semn că au fost făcute progrese în negocierile cu KMG International privind rezolvarea amiabilă a disputelor dintre cele două părți. În caz contrar, la actuala cotație a acțiunilor RRC, statul ar obține pe respectivele acțiuni doar echivalentul a circa 145 milioane dolari. Asta dacă ar reuși să găsească cumpărători interesați și să le vândă cel puțin la prețul respectiv, ceea ce este puțin probabil.
Statul face primul pas spre înființarea fondului de investiții de 1 miliard de dolari pentru plasamente în sectorul energetic românesc, convenită în 2013 prin memorandumul semnat cu compania de stat kazahă KazMunayGas în vederea reglării datoriilor bugetare istorice ale Rompetrol.
ÎCCJ a respins, vineri, contestațiile formulate de KMG International și de subsidiarele sale Rompetrol Rafinare și Oilfield Exploration Business Solutions, dar și de fostul director general al Petromidia, Alexandru Nicolcioiu, la sechestrul instituit de DIICOT pe active de circa 2,7 miliarde lei ale celor 3 companii în dosarul Rompetrol 2, menținând măsura asigurătorie.
MFP a respins cererea Rompetrol Gas, parte a KMG International, fosta Rompetrol Group, de reautorizare ca antrepozit fiscal de producție a stației sale de îmbuteliere GPL pentru butelii de aragaz de la Năvodari de pe platforma Petromidia, ca urmare a sechestrului instituit de DIICOT pe active de 3 miliarde lei în dosarul Rompetrol 2.
KMG International și subsidiarele sale Rompetrol Rafinare și Oilfield Exploration Business Solutions au contestat în instanță sechestrul asigurător pus de procurorii DIICOT pe active de peste 3 miliarde lei ale celor trei companii în dosarul Rompetrol 2, pentru acuzații de prejudiciere a bugetului de stat al României din 1998 încoace.
La exact o săptămână după sechestrul de 3 miliarde lei pus de DIICOT în dosarul Rompetrol 2, Camera Bilaterală de Comerț și Industrie România-Kazahstan a organizat, luni, un seminar pe tema oportunităților de afaceri pe care Kazahstanul le oferă companiilor românești: printre altele, scutire de impozitul pe profit și pe terenuri timp de 10 ani.
Activitatea din România a firmei de avocatură Salans, actualmente Dentons, se leagă indisolubil de numele americanului Obie Moore, unul dintre cele mai influente personaje de la București de după 1989. Printre multe altele, Moore a fost șef al AmCham și a deținut și funcția de director general al Rompetrol Holding.
Rompetrol Rafinare, care controlează rafinăriile Petromidia și Vega, s-a menținut pe profit și în primul trimestru al acestui an, după rezultatul pozitiv de peste 268 milioane lei consemnat în 2015, și a încheiat primele trei luni din 2016 cu un profit net de 165,7 milioane lei, față de pierderea de 329,5 milioane lei înregistrată în T1 2015.
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a anunțat, miercuri seară, pe contul său de Facebook, că ministerul s-a constituit parte civilă în dosarul în care DIICOT a pus sechestru pe active de peste 3 miliarde lei ale companiilor KMG International, Oilfield Exploration Business Solutions și Rompetrol Rafinare, pentru acuzații de prejudiciere a bugetului de stat al României din 1998 încoace.